Membrii Comitetului şi observatori din România, Ucraina şi Republica Moldova, împreună cu reprezentanţi ai Comisiei Europene şi Autorităţii Comune de Management s-au întâlnit la Chişinău, în data de 21 septembrie, pentru a discuta aspecte importante identificate în această fază a Programului. Reprezentanţii Autorităţii Comune de Management au prezentat rezultatele realizate până acum, perspectivele de implementare a proiectelor în derulare, provocări identificate şi măsuri propuse, precum şi detalii despre etapa de închidere a Programului.
„Together we grow” a fost sloganul celei de-a cincea ediţii a campaniei de sărbătorire a Zilei Cooperării Europene. Beneficiarii şi partenerii implicaţi în proiecte finanţate în cadrul Programului Operaţional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007-2013 s-au implicat activ, organizând 11 acţiuni locale în diferite locaţii. Astfel, au fost furnizate comunităţilor locale informaţii utile despre beneficiile cooperării transfrontaliere şi despre importanţa valorilor şi cooperării europene. Persoane de toate vârstele au luat parte la concursuri de desen, forumuri în care au fost discutate valorile europene şi politicile de protecţie a mediului înconjurător, cursuri de instruire în acordarea primului ajutor, cursuri de olărit şi cusut tradiţional, etc., iar cei interesaţi au avut acces gratuit la Cetatea Soroca şi Muzeul Municipal Odesa ’’Colecţiile personale ale lui A.V. Blesciunov” cu ocazia Zilelor porţilor deschise.
Structurile Programului s-au alăturat şi în acest an campaniei de sărbătorire a Zilei Cooperării Europene, organizând două evenimente atractive la Chişinău, în data de 21 septembrie 2016:
– vizita la Serviciul Vamal al Republicii Moldova, unde au fost prezentate membrilor CCM, invitaţilor ACM, reprezentanţilor structurilor interesate şi jurnaliştilor rezultatele Proiectului Major de Investiţii IMPEFO – îmbunătăţirea cooperării transfrontaliere între Republica Moldova şi România privind produsele petroliere şi alimentare;
– Concertul “Cooperare Europeană Muzicală” susţinut la Filarmonica Naţională “Serghei Lunchevici” din Chişinău unde spactatorii s-au bucurat de talentul tinerilor muzicieni şi profesorilor din cadrul Centrului de excelenţă în educaţie artistică “Ştefan Neaga”, care au interpretat piese cunoscute din repertoriul internaţional.
Cele două organizaţii care au sprijinit structurile Programului în organizarea evenimentelor menţionate mai sus, respectiv Serviciul Vamal al Republicii Moldova şi Centrul de excelenţă în educaţie artistică “Ştefan Neaga” au fost beneficiari în cadrul unor proiecte transfrontaliere finanţate prin intermediul Programului Operaţional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007-2013.
Informaţii detaliate privind evenimentele organizate în aria Programului, dar şi în alte locaţii din Europa şi la graniţele acesteia sunt disponibile pe pagina ofiailă a campaniei Zilei Cooperării Euopene: www.ecday.eu.